Cinematograful în aer liber - ORADEA SUMMER FILM - revine în august 2018 în Parcul Cetății!
Vom avea parte de 19 seri cu cele mai noi filme, concerte și animații pentru copii, într-o mizanscenă cu beculețe și hamace, sub cerul liber!
Perioada: 2-26 august 2018.
Locația: Parcul Cetății Oradea (intrarea din strada Griviței).
Intrare liberă.
Eveniment organizat de Asociația de promovare a turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Oradea, cu sprijinul Muzeului Orașului Oradea - Complex Cultural (Cetatea Oradea/ Oradea Fortress).
Partener principal: Raiffeisen Bank Romania.
Sprijinit de: Ergocon, Daikin Romania și Technova.
Prezentat de: Staropramen.
Vor exista două ecrane de proiecție în aceeași locație de anul trecut - Parcul Cetății (intrarea de pe Griviței sau strada Redutei). Pe ecranul principal vor fi proiectate filme din toată lumea, unele în premieră în România, venite de la cele mai prestigioase festivaluri de film: Oscar, Cannes, Berlin, Rotterdam, San Sebastian, Sundance.
Primul weekend (2-5 august) va fi dedicat filmului românesc, celebrând Centenarul din 2018. Următorul weekend (9 - 12 august), cu tema "Meet the Neighbours", va fi dedicat filmului balcanic din țările cu care România împarte granița - Serbia, Ucraina, Bulgaria și Ungaria, cel de-al treilea weekend (16 - 19 august) fiind dedicat filmului european cu filme din Italia, Suedia, Danemarca, Portugalia. Ultimul weekend (23 - 26 august) va fi dedicat unor țări exotice precum Chile, Paraguay, Algeria și Palestina. Aceste filme abordează unele dintre cele mai relevante tematici actuale prin povești captivante, ale unor regizori tineri sau consacrați.