Lord of the Dance

25 Iun 2019

Cel mai apreciat spectacol de dans din lume, Lord of the Dance, ajunge, pentru prima oară în Oradea!
Dangerous Games, o producție impresionantă, cu 40 dintre cei mai remarcabili dansatori din lume, sub coregrafia și regia lui Michael Flatley, vor crea momente memorabile prin muzică și dans!

După peste 20 de ani de succes în întreaga lume, Michael Flatley vine în fața publicului internațional cu o nouă producție, rezultat al muncii de peste 2 decenii al inegalabilului dansator.

 

Un spectacol în adevăratul sens al cuvântului vă așteaptă, pe 25 iunie, la Sala Sporturilor Oradea. / Sala Antonio Alexe!

Veniți, alături de cei dragi, la cel mai apreciat spectacol de dans, care a făcut înconjurul lumii și care acum ajunge în unul din cele mai frumoase orașe ale României, Oradea.